Inspectoratul Judeţean în Construcţii Arad se desființează
November 2, 2011
Inspectoratul de Stat în Construcţii va fi reorganizat prin desfiinţarea inspectoratelor judeţene şi crearea a opt direcţii regionale în construcţii, Aradul urmând să facă parte din Direcţia Regională în Construcţii Vest, cu sediul la Timișoara.
View original post here:
Inspectoratul Judeţean în Construcţii Arad se desființează
Locuitorii din Aradul Nou vor sărbători, duminică, Ziua cartierului
September 28, 2011
Ziua cartierului Aradul Nou va fi sărbătorită duminică, iar pe parcursul acesteia vor fi organizate mai multe evenimente cultural-artistice, dar și un târg de produse handmade.
Here is the original post:
Locuitorii din Aradul Nou vor sărbători, duminică, Ziua cartierului
Gimnaştii arădeni, în grafic la Campionatele Naţionale
August 31, 2011
Zilele trecute, s-a desfăşurat la Oneşti o nouă ediţie a Campionatelor Naţionale de gimnastică artistică, competiţie la care Aradul a fost reprezentat la masculin de doi dintre cei mai de per
View post:
Gimnaştii arădeni, în grafic la Campionatele Naţionale
Primul război al sezonului: Poli II – UTA, în Cupă!
August 23, 2011
Timişoara şi Aradul se vor afla în tranşee pentru prima oară în acest sezon. …
Original post:
Primul război al sezonului: Poli II – UTA, în Cupă!
Anul acesta, Miss Arad va innobila Zilele Aradului
August 23, 2011
Problemele cătunelor de pe raza localităţii Brusturi din comuna Hălmagiu
August 23, 2011
În ziarul nostru de săptămâna trecută vă informam despre acţiunea organizată de către Primăria din Hălmagiu pe raza cătunului Drăgăşeşti din localitatea Brusturi, unde drumul a fost
Originally posted here:
Problemele cătunelor de pe raza localităţii Brusturi din comuna Hălmagiu
Ovidiu Şerban: „Băieţii s-au descurcat nesperat de bine”
August 23, 2011
Antrenorul de rugby a Aradului, Ovidiu Şerban, s-a declarat satisfăcut de prestaţia echipei la primul turneu din cadrul Superligii Naţionale de rugby în şapte. …
View original post here:
Ovidiu Şerban: „Băieţii s-au descurcat nesperat de bine”
O călătorie de două zile la Moneasa va fi organizată de iniţiatorii proiectului „Descoperim Aradul”
August 23, 2011
O nouă expediţie de neuitat a avut loc, duminică, în cadrul proiectului Descoperim Aradul. …
See the rest here:
O călătorie de două zile la Moneasa va fi organizată de iniţiatorii proiectului „Descoperim Aradul”
Arădenii au sărbătorit aseară şi în Parcul Eminescu
August 23, 2011
Iubitorii muzicii de fanfară s-au delectat aseară, în Parcul Eminescu, cu un concert excepţional.
Original post:
Arădenii au sărbătorit aseară şi în Parcul Eminescu
Investiţii în infrastructură, majorări de tarife la drumuri şi dotări pentru ISU, supuse avizării CJA, la finele săptămânii
August 23, 2011
Majorarea tarifelor de amplasare şi acces în zona drumurilor judeţene, rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli, continuarea proiectului prin care ISU Arad este dotat cu echipamente de int






